Marea Neagra

Marea Neagră este o mare semiînchisă din bazinul atlantic, componentă a Mării Mediterane, de care se leagă prin mările Marmara şi Egee şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este situată între Europa şi Asia (40º55′ si 46º32′ lat. N şi 27º27′ si 41º42′ long. E), într-o regiune în care platformele stabile străvechi intră în contact cu munţii tineri generaţi de orogeneza alpină. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi Strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană.

Suprafaţa Mării Negre, estimată la 423.000 km² (421.638 km², Stanchev et al., 2011) este de aproximativ două ori mai mare decât teritoriul României. Volumul total de apă al mării este apreciat la 547.000 km³, din care cea mai mare parte este improprie existenţei vieţii, fiind contaminată cu hidrogen sulfurat. Lungimea bazinului Mării Negre (vest-est), între ţărmul golfului Burgas din Bulgaria şi gura râului Inguri din Georgia este de 1.148 km. Lăţimea maximă (nord-sud) cuprinsă între Oceakov (Ucraina) şi Capul Ereğli (Turcia) este de 610 km, iar lăţimea minimă pe meridianul extremităţii de sud a Peninsulei Crimeea (Capul Sarici), de 263 km. Adâncimea medie a Mării Negre este de 1.271 m. Adâncimea maximă atinge 2.212 m (către partea central-sudică, într-un punct situat la 111 km de ţărmul sudic, pe linia care uneşte Capul Chersones (Ucraina) cu Capul Kerempe (Turcia); în apropiere de Yalta 2.206 m.

În cadrul structurii reliefului submarin al Mării Negre se deosebesc patru zone distincte, distribuite relativ neuniform: şelful (platoul continental), taluzul (abruptul), piemontul (bazinul de adâncime) şi câmpia abisală. – Şelful (platoul continental), ocupă 29,9% (127.000 km²) din suprafaţa cuvetei marine şi are o largă dezvoltare în partea de nord-vest a Mării Negre, între Crimeea şi Delta Dunării, unde lărgimea sa depăşeşte 180 km. În lungul coastelor Turciei, litoralului georgian, sudul şi estul Peninsulei Crimeea, lărgimea acestuia rar depăşeşte 20 km. În general, adâncimea şelfului este delimitată de izobata de 100 m, dar în sudul Crimeii şi a Mării Azov, panta continentală începe la o adâncime mai mare, de circa 130 m. În zona de nord-vest a şelfului, sunt prezente unele albii relicte, care sunt însă în mare măsură îngropate sub sedimente.

– Taluzul (abruptul) platoului continental, prezintă în Marea Neagră două caracteristici diferite: o pantă abruptă, brăzdată de numeroase canioane submarine, caracteristică platoului continental îngust din dreptul coastelor Turciei, Georgiei şi Rusiei, inclusiv vestul Peninsulei Crimeea şi o pantă mai domoală cu mai multe canioane submarine care mărgineşte zonele cu platou continental, extins în vestul şi nord-vestul Mării Negre. Taluzul continental se desfăşoară între izobatele de 180-200 m (în partea superioară) şi 1.000 şi 1.500 (în partea inferioară) şi reprezintă 27,3% (115.000 km²) din suprafaţa totală a mării.

– Piemontul, ocupă 30,6% (129.000 km²) din suprafaţa bazinului Mării Negre şi reprezintă zona de tranziţie dintre taluzul platoului continental şi câmpia abisală. O formaţiune specifică din acest areal este reprezentată de conul de aluviuni al Dunării, ce se extinde pe direcţia nord-vest – sud-est şi traversează câmpia abisală. Profilurile seismice indică faptul că acesta este compus din sedimente transportate de râurile mari din nord-vestul Mării Negre: Nipru, Bug, Nistru şi Dunăre. – Câmpia abisală (zona adâncă), se găseşte la o adâncime de sub -1.500, în centrul Mării Negre, unde ocupă o suprafaţă de 12,2% (52.000 km²). Este mai dezvoltată în partea vestică a mării, datorită unei dezvoltări mai accentuate a curenţilor de turbiditate din această zonă.